MUZEUL TIMPUL OMULUI

Aflat în apropiere de Grunjul de la Mânzălești, Muzeul Timpul Omului a fost primul punct de vizitare deschis în Ținutul Buzăului. Obiectivul are două încăperi, ale căror simboluri principale sunt pomul vieții, respectiv cuptorul. Prima cameră este camera universului feminin. Aici se regăsesc nenumărate piese făcute prin dibăcia femeii de la sat: zestrea fetelor, cămășile țesute, ștergare și covoare expuse alături de vârtelniță și de războiul de țesut. Cel mai vechi ștergar din expoziție are aproximativ 200 de ani.

Cea de-a doua încăpere este camera universului masculin, în care flacăra cuptorului face referire la focul creației și la căldura cu care stâlpul familiei își susținea căminul de odinioară. Aici pot fi văzute moara de măcinat manuală, roata olarului, vase de lut și alte elemente create prin iscusința țăranului gospodar. Se spune, astfel, povestea omului legat de pământul său, prin perspectiva timpului.

LOCALIZARE

comuna Mănzălești, jud. Buzău
Google Maps

PROGRAM DE VIZITARE

Luni – Duminică: pe bază de programare telefonică, cu cel puțin o oră înainte

 

 

TARIF

Adulți – 

Studenți, elevi, pensionari – 

Tur virtual interactiv 3D

Pentru a explora în detaliu acest tur virtual vă invităm să folosiți instrumentele de navigare aflate în colțul stânga jos și butonul „Help” din colțul dreapta jos deschide un ghid de navigare detaliat.

 

Videoclip de prezentare

Pentru mai multe videoclipuri vă invităm să vă abonați gratuit la canalul nostru YouTube.