MUZEUL LOCAL ORAȘU NOU
Muzeul local din Orașu Nou găzduiește o gospodărie strămutată din zona bisericii din sat, ce a aparținut lui Erdei Erzsébet. A fost adusă la drumul principal pentru a înlesni accesul vizitatorilor. Este o locuință specifică comunității maghiare, majoritară în localitatea Orașu Nou. A fost amenajată și inaugurată în anul 2009 și este formată din tindă, organizată ca spațiu de gătit, și două camere — camera curată e cea de la stradă cu piese de mobilier rustic, alături de camera de locuit cu paturi, o laviță, un război de țesut și un bufet cu vitrină.
Casa este realizată din lemn de stejar și văioage, având un târnaț (prispă) și un foișor. La nivelul inferior al acesteia se află o pivniță dublă în partea din față. Prima zonă este dedicată presării strugurilor, iar cea din spate avea rol de depozitare a butoaielor de vin. Această structură a casei oferă detalii referitoare la activitățile sătenilor din zonă. Dealurile din jurul satului sunt prielnice cultivării viței-de-vie, mai apoi țăranii ocupându-se de producerea vinului în gospodării.
La Muzeul local Orașu Nou se desfășoară evenimente importante pentru comunitatea maghiară: sărbătoarea Farsang (când se „îngroapă” iarna), Lăsatul secului de Paște, Tabăra de dansuri maghiare în luna iulie, Sfântul Marin și Ziua Recoltei.
LOCALIZARE
comuna Orașu Nou, jud. Satu Mare
Google Maps
Tur virtual interactiv 3D
Pentru a explora în detaliu acest tur virtual vă invităm să folosiți instrumentele de navigare aflate în colțul stânga jos și butonul „Help” din colțul dreapta jos deschide un ghid de navigare detaliat.
Tur virtual interactiv 3D
Videoclip de prezentare
Pentru mai multe videoclipuri vă invităm să vă abonați gratuit la canalul nostru YouTube.