MUZEUL MEMORIAL „MIHAIL SADOVEANU” ȘI CASA MEMORIALĂ „VISARION PUIU”

Muzeul Memorial „Mihail Sadoveanu” din Casa Memorială „Visarion Puiu” a fost în primă instanță dedicat doar romancierului și face parte din spațiul monastic al Schitului Vovidenia – Mănăstirea Neamț. După ce mitropolitul Visarion, cel ce a construit imobilul în 1938, a plecat în exil din pricina regimului totalitar, autoritățile comuniste au dispus ca fosta reședință a ierarhului de la Vovidenia să fie transformată în sediul Cooperativei agricole din comună (C.A.P. Vânători-Neamț). Doar intervenția scriitorului Mihail Sadoveanu (1880-1961), a împiedicat această inițiativă, care ar fi dus la distrugerea imobilului, căci scriitorul a cerut de la autoritățile politice ale vremii să folosească clădirea drept casă de creație.

În amintirea faptului că Visarion Puiu era tot din Pașcani, ca și romancierul, iar în clasa a I-a, cei doi au fost colegi de clasă la învățătorul Mihai Busuioc, alias „Domnul Trandafir”, în 1948 Sadoveanu a solicitat casa arhierească spre folosință. Venea inițial la schit vara sau la sărbătorile de iarnă, iar după 1955 și-a stabilit reședința definitiv la Vovidenia, unde a locuit până în anul morții, 1961. Actualmente în fosta clădire arhierească, devenită „Casa Memorială Visarion Puiu” în 1998, coexistă două muzee: opt camere dedicate lui Mihail Sadoveanu și una Mitropolitului Visarion Puiu. Pot fi vizitate salonul în care scriitorul organiza serate literare în fiecare toamnă, camera de lucru unde prozatorul a scris opt romane, dormitorul lui sau expoziția unde prezentată opera sadoveniană integrală, 104 volume. Camera dedicată Mitropolitului Visarion Puiu dezvăluie în amănunt viața sa, evoluția profesională și activitatea din exil, unde, la Paris, în 1949, a înființat prima episcopie românească din diaspora.

LOCALIZARE

Comuna Vânători-Neamț, Județul Neamț
Google Maps

PROGRAM DE VIZITARE

Luni-Sâmbătă: 10:00 – 18:00
Sărbători și Duminici
: 12:00 – 18:00

CONTACT

TARIF

Adulți – 10 lei
Elevi și studenți
– 5 lei



Videoclip de prezentare

Pentru mai multe videoclipuri vă invităm să vă abonați gratuit la canalul nostru YouTube.