MUZEUL MEMORIAL „CONSTANTIN ȘI ION STERE”
Constantin Stere a fost profesor, scriitor, avocat, om politic, cu origini în Republica Moldova. Important militant al Marii Uniri de la 1918, fiind cunoscut și sub numele de „Apostolul Marii Uniri”. A fost un spirit revoluționar, un luptător pentru dreptate, fiind arestat din motive politice și deportat în Siberia, unde a stat aproape un deceniu, în mai multe închisori. Eliberat din temniță, s-a stabilit în România, la Iași, în anul 1892, iar în 1918 s-a căsătorit cu Aneta Radovici, alături de care a avut un fiu, pe Ion Stere.
Muzeul Memorial „Constantin și Ion Stere” a fost amenajat în fostul conac al familiei, unde patriotul Constantin Stere s-a retras. Și-a petrecut ultimii 6 ani ai vieții pe domeniul de la Bucov, ce aparținea soției sale. Aici a fost reconstituit universul spiritual și domestic al familiei Stere și pot fi văzute obiectele lor personale: cărți, registre, fotografii, icoane și obiecte de artă decorativã.
Parterul conacului găzuidește salonul de primire, sufrageria și casa scării, la etaj pot fi văzute dormitorul matrimonial și dormitorul Silviei, fiica Anei din prima căsătorie, biroul lui Stere, cu biblioteca.
Mansarda găzduiește expozițiile temporare realizate în muzeu.
LOCALIZARE
comuna Bucov, județul Prahova
Google Maps
Videoclip de prezentare
Pentru mai multe videoclipuri vă invităm să vă abonați gratuit la canalul nostru YouTube.